Organismul uman are capacitatea de a se adapta oricăror condiţii de mediu şi de a se regenera ori de câte ori este supus unui context medical sever. Cu toate acestea, pentru a te putea bucura de un echilibru intern normal, este esenţial să acorzi o atenţie foarte mare stilului de viaţă, nutrienţilor pe care îi furnizezi organismului, cât şi modului în care contribui la remedierea oricărui deficit de nutrienţi sau minerale, printr-un consum controlat de suplimente alimentare.
Sistemul imunitar
Sistemul imunitar reprezintă capacitatea organismului de detecta virusuri, bacterii şi paraziţi, declanşând mecanisme de apărare în faţa acestora. În componenţa acestuia intră un sistem complex de elemente, fiecare dintre acestea având roluri foarte clar definite. Există trei tipuri principale de imunitate, dintre care cea înnăscută, venită odată cu bagajul genetic, imunitatea dobândită în mod natural, creată prin contactul organismului cu diferite elemente, şi cea dobândită artificial prin vaccinare. Afecţiunile specifice sistemului imunitar sunt variate şi pot avea drept cauze o serie de contexte, precum bolile sau tratamentele medicamentoase. Un sistem imunitar precar poate avea drept cauză bagajul genetic dobândit, organismul manifestând constant un deficit în lupta cu elementele nocive.
Sistemul imunitar scăzut
Un sistem imunitar scăzut se poate manifesta în varii contexte şi în orice perioadă a vieţii. Există semnale care anunţă un deficit pe acest palier, precum oboseala accentuată, infecţiile recurente, vindecare foarte greoaie a rănilor, inflamarea ganglionilor limfatici, precum şi reacţiile alergice. Imunitatea poate fi întărită printr-o serie de metode, atât în cazul copiilor, cât şi al adulţilor. Schimbarea stilului de viaţă este esenţială atunci când se doreşte întărirea sistemului imunitar, dublată prin administrarea de remedii naturale, precum suplimentele cu quercetin, elementul natural regăsit într-o multitudine de legume şi fructe, preponderent în ceapa roşie. În acest mod, sistemul imunitar este ajutat să devină mult mai eficient, indiferent de contextul în care s-a produs alterarea acestuia. Astfel, cu un sistem imunitar susţinut şi întărit, organismul îşi poate restabili echilibrul, asigurând o funcţionare organică şi psihică normală.
Activitatea cerebrală
Întregul organism funcţionează sub imperiul activităţii creierului, acest organ fiind cel care permite îndeplinirea tuturor funcţiilor din organism. De activitatea cerebrală depind toate mecanismele din organism, precum şi toate aspectele legate de capacitatea noastră de a ne dezvolta şi de a creşte. O activitate normală este esenţială în procesul de dezvoltare fizică şi psihică pe perioada copilăriei, susţinând formarea noastră pe toate laturile. Activitatea cerebrală deternimă capacitatea de concentrare, memorare şi creştere, inflenţează calitatea vieţii şi ne susţine în procesul de adaptare pe parcursul tuturor etapelor de viaţă. Astfel, indiferent de vârstă, activitatea la nivel cerebral trebuie să funcţioneze normal, astfel încât să ne ofere resursele de care organismul are nevoie pentru a funcţiona în parametri normali, iar psihicul şi emoţionalitatea să recunoască, să accepte şi să se integreze condiţiilor exterioare.
Cum susţinem activitatea cerebrală
O activitate cerebrală care funcţionează în parametri normali, îşi are ecou în modul în care noi ne dezvoltăm şi cum reacţionăm în faţa tuturor stimulilor exteriori. Activitatea cerebrală trebuie susţinută permanent, printr-un exerciţiu constant şi prin încercarea de a o stimula şi folosi adaptat vârstei şi contextului. O activitate cerebrală normală ne asigură capacitatea de concentrare, puterea de a lua decizii, energia de a ne îndeplini sarcinile zilnice şi, foarte important, ne ajută să ne dezvoltăm permanent. Pentru a ne bucura de un echilibru îndelungat şi pentru a stimula activitatea pe acest palier, este esenţial să intervenim ori de câte ori este necesar, cu un aport echilibrat de suplimente care au rolul de a ne stimula activitatea cerebrală şi de a ne restabili echilibrul emoţional, un aport de matcha, pulberea concetrată de ceai verde, demonstrându-şi beneficiile incontestabile în acest sens, de sute de ani.
Comentarii Recente