Tot mai multe doamne si domnisoare aleg metodele de epilare definitiva in detrimentul celor traditionale. Mai putin dureroase, cu rezultate pe termen lung, interventiile medico estetice de inlaturare definitiva a parului nedorit sunt tot mai apreciate. In randurile urmatoare vom descoperi detalii importante legat de ce presupune si cum se efectueaza aceste proceduri. Vom afla si cui se potrivesc, dar si in ce anotimp trebuie realizate pentru a avea efect maxim.
Epilare definitiva cu laser sau IPL?
Epilare definitiva cu laser sau IPL? Aceasta este una dintre primele intrebari puse de cei ce doresc o astfel de interventie. Trebuie mentionat ca ambele metode folosesc lumina pe post de combustibil. In principiu prin acesta tehnologie se transforma lumina (laser sau intens pulsanta) in caldura. Aceasta prin intermediul pigmentilor pielii este directionata catre foliculii pilosi. Caldura formata distruge radacinile firelor de par, care cad si inceteaza sa mai creasca. Prin smulgere, radacinile se regenereaza rapid si firele de par cresc. In cazul tehnologiei cu lumina acest fapt nu se mai intampla la fel de rapid, deci efectele sunt vizibile pe termen lung.
Ambele metode sunt nedureroase si neinvazive de aceea sunt preferate de persoanele cu toleranta scazuta la durere. Pentru a beneficia de cele mai bune efecte, se recomanda realizarea procedurilor in cabinete estetice sau medicale specializate. Trebuie mentionat ca rezultatele cele mai bune se obtine cand sunt respectate instructiunile specialistului. Pielea trebuie in prealabil pregatita pentru orice interventie de epilare definitiva de succes.
Epilare definitiva – care sunt zonele ce pot fi supuse procedurilor
Procedurile cosmetice de epilare definitiva nu sunt recomandate tuturor persoanelor. Nu sunt indicate pentru femei insarcinate, mamici care alapteaza si persoane ce manifesta sindromul nervilor displazici. In cazul pacientilor care urmeaza tratamente cu anumite antibiotice si medicamente fotosintetizante si a pacientilor ce sufere de lupus riscul de a aparea complicatii este mare. Acestia au nevoie de o recomandari medicale speciale pentru a efectua proceduri de epilare definitiva.
Specialistii recomanda realizarea de epilare definitiva in anotimpul rece, la sfarsit de toamna, iarna sau la inceput de primavara, intrucat atunci contrastul dintre piele si fire de par este mai mare. Pentru ca procesul de epilare definitiva implica lumina si melanina, in conditiile mentionate anterior, rezultatele sunt cele mai bune.
Operatiunile de epilare definitiva pot fi realizate deopotriva de femei si barbati. Pot fi efectuate pentru indepartarea parului nedorit din zona fetei si a bratelor. Pentru eliminarea parului din regiunile cu sensibilitate ridicata – axila, inghinal – dar si pentru inlaturarea parului de pe picioare.
Epilare definitiva – recomandari, precautii
Pentru ca operatiunile de epilare definitiva sa fie considerate succes absolut, pielea trebuie pregatita cu atentia inainte si dupa. Respectarea recomandarilor specialistilor face ca efectele sa fie exceptionale, pe termen lung. Senzatiile de mancarime si caldura locala ce pot aparea in urma acestora trebuie calmante cu apa termala, comprese cu gheata aplicate local si daca e cazul cu lotiuni tratament recomandate de specialist. Epilarea definitiva faciala, presupune ingrijire suplimentare, prin aplicarea unor creme cu factor de protectie solara ridicat. Specialistii nu recomanda expunerea la soare pentru doua sau trei saptamani, dupa o interventie de epilare definitiva.
Sursa: http://topmedika.ro/categorie-produs/epilare-definitiva/
Comentarii Recente