Patinele cu rotile sau rolele sunt iubite deopotriva de copii si de adulti si reprezinta o varianta buna atunci cand vrei sa faci miscare, dar si sa te distrezi copios. Insa aceste tipuri de incaltari cu role nu au aratat tot timpul asa, istoria lor fiind chiar una interesanta.
Indiferent ca vorbim de role copii sau de adulti, a fost nevoie de multe incercari si multa munca pentru a se ajunge la rezultatul pe care il cunoastem astazi cu totii.
Desi prima aparitie a unui astfel de echipament nu a avut succesul scontat, cei care i-au intrezarit totusi posibilitatile de a deveni celebru, nu au incetat sa caute noi solutii pentru a imbunatati primele prototipuri de role.
Dar, iata mai multe date interesante despre acest subiect.
1. Prima aparitie a fost sortita esecului
Primul inventator al patinelor cu rotile a suferit o adevarata umilinta atunci cand, increzator in inventia sa, si-a propus sa isi faca intrarea la o petrece pe role si cantand la vioara in acelasi timp. Din nefericire, acesta nu si-a testat suficient inventia sau abilitatile de roller, asa ca a sfarsit oprindu-se intr-o oglinda din fastuoasa sala de bal. Totul se intampla in anul 1760, in Londra, protagonistul numindu-se John Joseph Merlin.
2. Trasurile si inceputul perioadei de glorie
Dupa esecul monumental al lui Merlin din 1760, numerosi inventatori si-au incercat norocul cu imbunatatirea prototipului sau chiar cu crearea unora noi, insa abia in anul 1863 rolele au inceput sa se bucure de celebritatea binemeritata.
Atunci, James Plimpton a creat, inspirat de trasurile vremii, o pereche de patine cu 4 roti, capabila sa ia si viraje, ceea ce predecesorii sai nu reusisera timp de mai bine de un secol. In plus, Plimpton a creat si un patinoar special pentru role, la sediul fabricii sale de mobila, precum si prima Asociatie a Roller-ilor din New York.
3. Anii 70, epoca de glorie a rolelor
Desi anii 70 sunt cunoscuti ca fiind epoca de glorie a patinelor cu rotile, isteria a inceput mult mai devreme. In 1905, mai multe piste destinate iubitorilor de patine cu rotile au fost infiintate de-a lungul Coastei de Est a Americii, iar oamenii chiar mergeau la petreceri pe role, se casatoreau incaltati cu astfel de echipamente, iar marile publicatii ale vremii publicau in mod regulat noile trenduri in domeniu.
Cu toate acestea, cel mai mult au contat la cresterea popularitatii rolelor unele filme aparute dupa 1970, printre care „Skatetown USA” (1979), cu Patrcik Swayze, dar si videoclipuri ale unor celebritati, precum Cher cu al ei „Hell on wheels”.
Ulterior, oamenii au inceput sa remarce si partea practica a deplasarii cu rolele si a fost introdus in drive-in-uri, restaurante si supermarket-uri. Indiferent insa de felul in care sunt folosite, un lucru e clar: mersul pe role e distractiv!
Comentarii Recente