Citește articolul de mai jos și află câteva aspecte extrem de interesante despre arbustul de cafea, dar și despre boabele pe care le produce.
Arborele (sau arbustul) de cafea este un membru al familiei Rubiacee (genus coffea). În general acesta nu crește decât în regiunile tropicale și subtropicale, cu ploi abundente, zona principală de cultură fiind situată între 22 și 24° latitudine nordică și sudică (de o parte și de alta a ecuatorului).
Acest arbust crește la altitudini care se situează între 200 și 1200 m. Arborele de cafea se cultivă totuși și în zonele înalte (2000 m), cafeaua recoltată aici fiind denumită „High Grown” (cafea de altitudine), a cărei calitate este foarte bună, cu aromă puternică și extrem de apreciată de cultivatori.
Specia Robusta înflorește începând din anul al doilea, iar Arabica înflorește în mod curent în al treilea an de la plantare. De regulă, primele recolte se obțin începând cu anul al patrulea sau chiar cu al cincilea, când plantațiile pot fi considerate „pe rod”. Un arbore de cafea tânăr poate furniza la recoltare până la 2,5 kg de „cireșe”, fructe din care se pot obține, după prelucrare, circa 500 g boabe de cafea curate sau 400 g cafea prăjită.
1. Arborele de cafea din specia Arabica poate atinge la vârsta de 6 ani o înălțime de circa 5 – 6 m, iar cel din specia Robusta ajunge până la 10-15 m înălțime. Totuși, culturile se mențin prin tăieri la o înălțime de 2,5 – 3 m, pentru creșterea randamentului în fructe și ușurarea culesului. Arborele de cafea pretinde o temperatură medie de circa 18 – 22°C, cele inferioare temperaturii de 11°C putând avea un efect negativ.
2. Arborele de cafea, tot timpul verde, are de obicei forma unui con, cu ramuri flexibile și rădăcini superficiale. Frunzele sunt verzi – lucioase și ating o lungime de maximum 20 cm, asemănătoare cu cele de laur, dispuse opus două câte două, de-a lungul ramurilor. În funcție de altitudine și climat, arborele de cafea este în măsură să înflorească (la fel ca și portocalul) tot timpul anului, înfloritul principal se desfășoară pe o perioadă de mai multe luni, deși florile sale se ofilesc deja după câteva ore.
3. Florile sunt albe, cresc sub formă de ciorchine și emană un miros puternic, asemănător celui de iasomie sau de portocal, iar perioada de înflorire variază de la o zonă la alta. Ceea ce este caracteristic la arborele de cafea este faptul că în toate sezoanele se găsesc în același arbore ramuri cu flori, cu frunze verzi, în pârg sau coapte, culoarea acestora trecând de la verde, la galben, apoi la roșu deschis și în sfârșit la roșu-purpuriu, când fructele ajung la maturitate completă.
4. Ca aspect exterior, fructele de cafea se aseamănă cu cireșele și conțin circa 68% pulpă, 6% tegument și circa 26% bob curat. Acestea își schimbă culoarea de la verde la roșu-purpuriu, în funcție de stadiul de dezvoltare a fructului.
Comentarii Recente