Cel mai frecvent folosit contract civil, ale carui forme de manifestare sunt numeroase si care este supus multor influente cu caracter economic si social, este contractul de vanzare-cumparare. Avand in vedere ca acest tip de contract este un act de dispozitie, la realizarea sa partile contractante trebuie sa detina capacitatea necesara pentru a incheia astfel de acte. Alaturi de regulile generale cu privire la capacitate, in materia contractului de vanzare-cumparare, legea prevede si anumite incapacitati speciale: incapacitati de a cumpara si incapacitati de a vinde.
Pentru incheierea valabila a contractului de vanzare-cumparare este necesar, dar si suficient, consimtamantul partilor. Cu privire la obiectul contractului, asa cum este reglementat de art. 1225 din noul Cod civil, este reprezentat „de operatiunea juridica, precum vanzarea, locatiunea, imprumutul si altele asemenea, convenita de parti, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor si obligatiilor contractuale”, iar obiectul obligatiei, potrivit art. 1226 din noul Cod civil, “este prestatia la care se angajeaza debitorul”, sub sanctiunea nulitatii absolute. Intentia legiuitorului este aceea de a asigura un echilibru intre nevalabilitatea contractului si raspunderea contractuala. Astfel, imposibilitatea initiala a obiectului obligatiei nu atrage nulitatea contractului, asa cum rezulta din art. 1227 al noului Cod civil.
In art. 1683 din noul Cod civil se reglementeaza vanzarea bunului altuia. Este adevarat ca “nemo plus juris ad alium trasferre potest quam ipse habet”, dar in expunerea de motive a noului Cod civil se arata ca solutia este in perfecta concordanta cu necesitatile relevante, atat in privinta circuitului comercial, cat si a celui civil. De altfel, art. 1683 alin. (4) din noul Cod civil arata ca “in cazul in care vanzatorul nu asigura transmiterea dreptului de proprietate catre cumparator, acesta din urma poate cere rezolutiunea contractului, restituirea pretului, precum si, daca este cazul, daune-interese”. Textul incearca sa raspunda si necesitatilor practice generate de vanzarea bunurilor proprietate comuna de un coproprietar, aratand ca “atunci cand un coproprietar a vandut bunul proprietate comuna si ulterior nu asigura transmiterea proprietatii intregului bun catre cumparator, acesta din urma poate cere, pe langa daune-interese, la alegerea sa, fie reducerea pretului proportional cu cota-parte pe care nu a dobandit-o, fie rezolutiunea contractului in cazul in care nu ar fi cumparat daca ar fi stiut ca nu va dobandi proprietatea intregului bun”.
Stabilind obiectul vanzarii, art. 1657 din noul Cod civil precizeaza ca „orice bun poate fi vandut in mod liber, daca vanzarea nu este interzisa ori limitata prin lege sau prin conventie ori testament”. Cu privire la vanzarea bunurilor viitoare, noul Codul civil arata ca „proprietatea se dobandeste de cumparator in momentul in care s-a realizat bunul, fiind reglementat cazul particular al constructiilor”. Contractul avand ca obiect vanzarea unui bun individual determinat care a pierit in intregime nu produce niciun efect. Potrivit art. 1659 “daca bunul a pierit numai in parte, cumparatorul, care nu cunostea acest fapt in momentul vanzarii, poate cere fie anularea vanzarii, fie reducerea corespunzatoare a pretului”.
Merita subliniata grija legiuitorului in stabilirea regulilor privitoare la exercitarea drepturilor partilor in contractul de vanzare, obligatiile vanzatorului fiind obiectul reglementarii dispozitiilor art. 1671-1718 din noul Cod civil, iar obligatiile cumparatorului al art. 1719-1729 din noul Cod civil. De asemenea, merita subliniata importanta practica a reglementarilor care privesc intinderea obligatiei de predare a vanzatorului, respectiv stramutarea riscului odata cu predarea bunului – art. 1274 din noul Cod civil, reglementarea expresa a impreviziunii – art. 1271 din noul Cod civil, a simulatiei – art. 1289-1294 din noul Cod civil, reglementarea dreptului de preemptiune – art. 1730-1740 din noul Cod civil.
Sectiunea a 2-a a Capitolului privind contractul de vanzare reglementeaza vanzarea imobilelor si a terenurilor forestiere, iar printre formele vanzarii, in cazul vanzarii dupa mostra sau model, in art. 1680 din noul Cod civil se precizeaza ca „proprietatea se stramuta la momentul predarii bunului”. Vanzarea unei mosteniri este reglementata in art. 1747-1754 din noul Cod civil. Obligatia incheierii in forma autentica a contractului reglementand obligatiile partilor in acest contract este prevazuta in mod expres. Articolul 1751 din noul Cod civil precizeaza ca “vanzatorul ramane raspunzator pentru datoriile mostenirii vandute”, dar cumparatorul va rambursa vanzatorului “sumele platite de acesta pentru datoriile si sarcinile succesiunii, inclusiv sumele pe care mostenirea i le datoreaza”, daca nu s-a stabilit altfel – art. 1750 din noul Cod civil.
Comentarii Recente