Navighează Prin...

Cititorii dvs. doresc sa va share-uiasca continutul?

Ai un site care este în creștere? Cititorii încep să se strângă? Cum ar fi ca ei să îți conducă povestea site-ului mai departe și să te recomande? Răspunsul e simplu: prin conținut de calitate.

Astăzi vorbim despre conținut de calitate și despre importanța acestuia. Cum să facem acei pași mici pentru a obține rezultate mari. Cum să avem un public care să fie atât de mulțumit de conținutul site-ului nostru încât să îl distribuie. Pe scurt, cum să avem un conținut de calitate.

Să spui doar “conținut de calitate” și apoi să pleci nu va asigura că treaba este facută. Așa că să trecem treabă:

1. Cunoaște-ți audiența.

Este foarte important să îți cunoști utilizatorii și să nu îi consideri doar o statistică și/sau o sursă de venit. De multe ori se întâmplă ca publicul cititor să fie total diferit față de ceea ce și-a imaginat scriitorul. S-ar putea să ai și tu surpriza asta, cu o simplă studiere a traficului de pe site-ul tău și printr-o simplă creere a profilului utilizatorului tipic.

Acest punct reprezintă o schimbare esențială de paradigmă, un mod radical de a schimba lucrurile, dar în același timp și o rampă de lansare. Cu cât îți vei cunoaște mai bine cititoriii, cu atât crește numărul de cititori și implicit numărul de distribuiri ale postărilor.

2. Găsește temele de interes ale publicului țintă

Am menționat la primul punct faptul că trebuie să îți cunoști publicul. Acum mergem mai departe prin a cunoaște ceea ce își doresc ei să vadă. Nu este suficient să știi ceea ce vrei tu să prezinți/scrii, contează să știi ce vor ei în primul și în primul rând. Și vei rămâne surprins să afli că aceste 2 elemente nu coincid de fiecare dată.

Cum îmi dau seama ce îi fascinează pe cititorii mei?

E simplu: Vezi care postări sunt cel mai des citite și chiar share-uite. Dacă nu ai o imagine clară, atunci trebuie doar să publici și să testezi. Iar atunci când vezi că oamenii vor începe să distribuie, atunci poți răsufla liniștit(ă) pentru că ai găsit rețeta succesului. Pentru că oamenii întotdeauna vor distribui doar dacă le-a plăcut în mod deosebit.

3. Cum asigur un conținut de calitate?

Ofera continut de calitate

Cum pot asigura acest lucru? Iarăși mă voi lega de punctul: cunoaște-ți publicul. Doar așa vei ști care este cea mai bună formă de conținut. Nu există conținut perfect, există doar conținut de calitate pentru un anumit segment. Cu siguranță un articol scris despre GoPro Hero 6 va fi un success răsunător, distribuit chiar, pentru pasionații de aventură. Dar același articol, citit de pasionații de apicultură s-ar putea dovedi interesant și cam atât. Croiește conținutul după comunitate, iar rezultatele se vor multiplica rapid.

4. Fii prezent pe rețelele sociale

Fii prezent pe retelele sociale

Ok, am vorbit despre cum să facem ca articolele și materialele noastre să fie distribuite. Dar oare unde vor fi distribuite? Pe platformele de social media, bineînțeles. Iar pentru a menține contactul cu mica (sau marea) noastră comunitate, trebuie să fim și noi acolo. Oamenilor le va fi mult mai simplu să distribuie postările tale de pe o rețea socială, decât de pe site-ul tău. Iar așa te vei asigura că distriburile tale vor ajunge cât mai departe, la cât mai mulți oameni.

5. Consecvența postărilor

Succesul este un maraton, nu un sprint. La fel și cu menținerea și creșterea comunității: trebuie să fii consecvent în ceea ce faci, să fii cu materiale noi și pliate pe dorințele publicului în mod constant.

Astfel, venind mereu cu un conținut de calitate, croit pentru publicul tău, pe care îl vei distribui pe platformele de social media, îți vei asigura o comunitate solidă. O comunită solidă care va face din brand-ul tău o prezență semnificativă pe domeniul tău. Pentru ce vei avea nevoie de acel brand puternic? Asta știi doar tu. Digital Life Solutions este aici doar cu uneltele necesare ca să ajungi acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *